duminică, 3 aprilie 2011

In "Ateneu": Ioan Văsâi, la galeriile Uniunii Artiştilor Plastici din Bacău


În mod neaşteptat, istoricii de artă fac uneori o lectură comună  pentru pictura numită  realistă şi pictorii Şcolii de la Barbizon, aceasta înseamnă aproape acelaşi context  estetic şi Gustave Courbet foarte aproape de Jean-Francois Millet. La galeriile UAP din Bacău, Ioan Văsâi a expus, după cinci ani de tăcere, grafică, pictură, colaj şi obiect cu semnificaţie plastică. Două lumi au fost participante la facerea expoziţiei, două lumi exemplare,  vechea, trecuta scenografie a satului tradiţional  de pe Tazlău şi decorul industrial, în egală masură generos de sensuri, decorul industrial al dealurilor Lucăceştilor. Amândouă şi-au răspândit spoliile haotice după recentele  implozii. Un căutător printre resturile postapocalipsei este Ioan Văsâi. Obiectele, gata făcute, sunt aduse şi, târziu, transmutate în atelier. Le sunt lărgite rănile destinului lor eroic şi arătate privitorilor bolnavi. În fapt, atelierul lui nu este altceva decât o bibliotecă imensă de cuvinte, cuvinte capabile să-şi descopere afinităţi şi să şi le rostească.
Scoarţa colată pe pânza roşie a tabloului are puterea unui prapor în alai. În ton, dar cu o octavă mai jos, pigmentul roşu este suport şi ecou corului tragic, cor pentru nobilul giulgiu.  Aleasă de cine ce ştie ce mână, rana din coasta destramată a scoarţei este singurul, suficientul accent în urzeala lucrării. La fel, compasul şi dreptarul de lemn sunt puse limpede pe pânza albastră egală. Altfel, “Pasărea de foc”, obiect cu semnificaţie plastică,  speculează  asocierea oximoronică dintre suprafaţa lisă, sigură a buteliei stingătorului de foc şi fierul tăiat abraziv de flacăra aparatului de sudură. Uriaşul pinion industrial este transformat prin resemnificare, resemnificare de factură dadaistă, în floare, firavă floare, între lucrările de grafică.
Între lucrările de grafică, câteva au acea frumuseţe pe care o poate avea linia singură, doar cercetându-se pe sine, minunându-se de strania putere pe care o are să despartă, subţire, înăuntru de afară, la fel, minunandu-se de neaşteptata întoarcere în punctul de unde a plecat.  Câteva sunt propuneri de monumente pentru locuri publice din Moineşti. Sunt forme curate, cu capacitate de vibraţie, capacitate care umple spaţiul gol alocat nu numaidecât cu formă cât cu fond oldulatoriu, musical. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu