miercuri, 30 martie 2011

In "Ateneu": Dany Zărnescu – colaj, Gheorghe Zărnescu – desen şi sculptură, la Galeriile Velea

Despre folosirea focului şi apei, a luminii şi întunericului şi, mai ales, despre gâlceava dintre cald şi rece

Dany Zărnescu suprapune suporturi similare după textură şi intensitate, altfel, acromatismul negrului irizează nesfârşite calităţi de verde, de roşu şi de albastru. Sunt un fel de melisme cromatice desfăşurate cumpănit. Suporturi – hârtie – rupte, sfâşiate şi lipite se învecinează după traiectorii interne mereu verticale.
Accentul cromatic, prezent uneori, creează simetrii surprinzătoare, simetrii ce fac obiect credibil unei naraţii libere cu mulţime de cuvinte prinse în colaje aşteptând tăcute să fie rostite. Rafinament suprem, Dany Zărnescu se află în afara spectrului, undeva pe marginea universului în plină expansiune, captând  cu oglinzile negre culorile călătoare. Văd fiinţarea lucrărilor înăuntrul unei propoziţii dubitative asupra existenţei şi proprietăţii culorilor în mediul negru.
       Macularea lichidă, saturată a hârtiei controlată în atelier, alcătuirea unei arhive ideale de coduri cromatice ale negrului diferă de procedeele solare folosite de Gheorghe Zărnescu
Încă Renaşterea disputa naşterea tragică a obiectului tridimensional. Statuia se afla, ascunsă, în blocul amorf, sculptorul trebuia să îndepărteze materia pentru activarea apolinică a formei potenţiale. Era vremea când, la fel, ţăranii Romei găseau, săpând prin grădini, strălucirea greco-romană.
          Dimpotrivă, se plămădea, prin adăugarea dionisiacă a materiei, creşterea, construirea abundentă a formei era celălalt termen al disputei.
          Taxonomia focului, la Gheorghe Zărnescu, apropriază aceste două metode: îndepărtarea şi adăugarea. Focul mistuie albul lemnului. Face lumină neagră între firele secrete, nervoase, încordate şi rupte. Obiectul dedat risipei incandescente îşi leapădă straiul alunecos, luciul arde înşelător. Proba focului, prag de revelare a adevărului, o trece doar rugul care nu se mistuie. E un fel ciudat, sacerdotal, de rezolvare a eternei predicaţii: frumos este adevărul.
          Dimpotrivă, adăugarea o face prin folosirea în desen a negrului de fum. Modelarea lui senzuală, tactilă duce la un anume fel de voluptate a drumului plin, egală cu ductul păstos al pictorului. Sursa generoasă a negrului de fum descrie, la fel, voluptos, gras, traiectorii largi, complete.
          Dacă în Renaştere îndepărtarea – adăugarea erau termenii unei dispute de teoria sculpturii perfect antinomice, la Gheorghe Zărnescu e vorba, mai debrabă, de un subtil joc de cazuri particulare, e vorba de formularea unor perechi în care coexistă ierarhizat îndepărtarea – adăugarea, în care metoda îndepărtării este însoţită de o discretă adăugare şi, la fel, metoda adăugării asociată unei perceptibile îndepărtări de materie.
          Mai ales în cazul expoziţiei de la Galeriile Velea: Dany Zărnescu – colaj, Gheorghe Zărnescu – desen şi sculptură.
          Sunt inchipuiri antropomorfe, feminin senzuale, laviuri colorate aşezate pe desenul special de sculptor, şi mai mult.
          Aici, fostul bursier Herder explorează cu ironie lumea semnelor urbane. Sunt închipuite acele semne de extremă generalitate şi directeţe  necesare navigatorilor citadini: şoferi, vânzătoare la piaţă şi bande din cartier, pentru a marca teritorii şi pentru a rezolva, printr-o singură nediscursivă privire, accesul liber sau interdicţia. Abuzul referenţial – Bacăul scris de carton al lui Zărnescu e similar vagonului metropolitan al lui Basquiat – frizează paradoxul când băcăuanul înlocuieşte spray-ul cu lumânarea, sursa negrului de fum.
          În alte lucrări păstrează vizibile semnele altui navigator modern, cumpărătorul – de – produse – cu – explicaţii – pe – ambalaje. Pe ambalaje, jocul – dialog absurd al producătorului şi consumatorului este continuat de artist prin ambiguizări şi diluări al semnelor cu suprascrieri. Mai sus vorbeam de adăugare asociată unei perceptibile îndepărtări de materie, mai ales la această expoziţie, mă refeream la un moment special de modulaţie ce apare la privirea simultană a semnului egal imprimat de maşină şi pata suprascrisă de negru de fum: semnul tipărit se retrage mecanic în favoarea petei ce tinde să ocupe primul plan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu