joi, 6 ianuarie 2011

In "Ateneu": De la o Anuala (2004)


Un an s-a terminat, a început altul, Anuala şi-a etalat lucrările. Aerul complet hieratic de sărbătoare a acoperit bi- şi tridimensionalele, pragul a fost trecut. Să invocăm fraze de litanie…, între ele vrem să se cuprindă toţi cei 40 de artişti care au expus.

Sedes sapientiae
Artistul este matur, aproape un patriarh, domină olimpian adunările, vorbeşte puţin, domol, canonizarea a avut loc în alte vremuri care nu mai seamănă deloc cu cele de azi, pe care el (nu e numaidecât masculin, după cum vedeţi vorbim de îngeri), bineînţeles, le întelege, ca acela care le-a generat în illo tempore. Aura învăluie, crescător şi călăuzitor, personalitatea şi lucrările, confuzia generată se numeşte plăcere estetică.

Janua coeli
Leagă lumile, însumează paradoxurile, mediază antinomiile, deschis dar mai ales masculin, dă nume operei (sale şi a celorlalţi), meditează trist şi postcalcedonian asupra destinului său de Ianus bifrons. Lucrează mult şi mare, desenul capricios e înveşmăntat în brunuri, ocruri şi rozuri. În aparenţă feminină are nerv, exagerează cu texturile telurice. Chiar dacă nu panotează, lucrările sale îşi determină sau concep locul predominant. Este neparticipativ, altfel este subversiv dar răbdător (este tânăr!) cu ierarhiile.

Causa nostrae laetitiae
Feminin, trecător, gratuit, abundent, se desfăşoară muzical, se foloseşte de ritm, de repetiţie, de simetrii insolite. Are încredere numai în culoare, în care descoperă nume şi formă, pe care o descoperit-o în fragmente lumeşti mici pe care le reasociază, pe care le-a descoperit in alte lucrări şi le apropriază, nu crede în proprietatea exclusivă, egoistă. Detestă naraţia monoaxială, construieşte detalii. Panteismul îi dă încredere în generaţia spontanee care apare pe lucrările sale. Feminin, mensual, îşi adăposteşte idolii în pliuri, îi expune rar, desfiguraţi. Excepţia masculină e solstiţială, autosuficientă si tinde spre scaunul înţelepciunii.

Turris eburnea
Incandescent, tridimensional, moral, obscur, îşi organizează înhumarea în flăcări vorbitoare, este generos cu Marea Operă, îi construieşte temelii dar le abandonează şi continuă pe nisip. Monumental donquijotesc, foloseşte parataxa descoperind dureros puţinătatea articulaţiilor, atingeri de taumaturg. Dimpotrivă, arheologic, scoate din humele albe oase rozalii, subţiri de animale kafkiene, niciodată ascendente, mereu târâtoare, epifania o face în sintaxe sufocante, vicioase.

Speculum justitiae
Tulburător, lucid, frumos, nu ezită să-şi lase personajele grobiene, baroc burleşti, să se automutileze, să răstoarne armonia colii albe de hârtie. Strict bidimensional, laminează culoarea, forma, naraţia în favoarea liniei strălucitoare: singurul conţinut al lucrării. Scrisul proteic, spontan poate, călăuzeşte prin cotloanele spiritului şoptit, rostit egal.

Auctor vitae
Izolat, terestru, artistul alege plămădelile în odoare, atelierul se umple de miresme, pânza coboară, urcă precum ciurul căutătorilor de aur. Construieşte dinăuntru spre afară, orbit câteodată, stăpânit de puterea culorilor, se cuprinde în dansul acesta nebunesc cu viul. Vrea să se măsoare cu energia lui, lasă rapeluri, rime, acoperă, stinge. Apoi se odihneşte. Visează mai ales să fie făcător. Smaraldul mic îl pune la gâtul sfinţilor.

Domus aurea
Imberb, hedonist, predestinat, nu se grăbeşte să expună, stârneşte admiraţia. Inocenţa e asimilată talentului şi Operei potenţiale. Energiile necreate, albe, le trage după sine.

Convivium sacrum
Convivii, întinşi, vorbesc netulburaţi, îl recunosc la frângerea pâinii, îl acceptă, fire nevăzute, lipicioase, îl leagă, îl lasă să-şi aleagă patul. Ferestrele sunt acoperite. Alergarea cu torţe e undeva departe, neauzită. Umbrele trec cu repeziciune, „de ce ne-am lăsa dezlegaţi” spune unul. Mâna care trebuia să ajungă, întârzie. Banchetul sfârşeşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu